Home » Informativ » Înaltpreasfinţitul Irineu a prezidat examenul de Atestat teologic al elevilor seminarişti

Înaltpreasfinţitul Irineu a prezidat examenul de Atestat teologic al elevilor seminarişti

Elevii de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan” din Alba Iulia au susţinut  Atestatul teologic. Pentru acest examen sunt înscrişi 24 de elevi din anul terminal, repartizaţi în ordine alfabetică. În cadrul evaluării are loc prezentarea unei lucrări la disciplina Dogmatică Ortodoxă cât şi susţinerea unui examen oral la materiile practice (Liturgică, Omiletică-Catehetică şi Muzică bisericească).

Examenul de atestat se desfăşoară cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei. Elevii sunt evaluaţi de o comisie de specialitate, prezidată de arhipăstorul nostru, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, şi formată din cadre didactice ale Seminarului Teologic Ortodox din Alba Iulia după cum urmează: părintele profesor Nicolae Bolea, inspector de specialitate la Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, părintele profesor Păunel Juchi, părintele profesor Nicolae Topârcean şi părintele profesor Florin Botezan.

Atestatul teologic este un examen obligatoriu pentru elevii de la seminar, în vederea obţinerii diplomei de absolvire şi înscrierii la facultate. Trebuie menţionat, după cum ne-a precizat părintele Eugen Pintea, directorul instituţiei de învăţământ, că Atestatul Teologic echivalează cu nivelul mediu de pregătire în teologie, respectiv în slujirea preoţească.